Laura Giurcanu şi Aris au petrecut o noapte împreună la America Express: „Câte lucruri ştie să facă băiatul ăsta”

08 12. 2023, 09:30

Laura Giurcanu şi Aris au fost surpinşi în ipostaze tandre în urmă cu doar câteva săptămâni, iar de atunci sunt mai mult ca oricând în vizorul publicului. Cei doi se numără printre concurenţii preferaţi de telespectatori de la America Express, show-ul urmărit cu mult interes de o ţară întreagă. Încă din timpul filmărilor între cei doi s-a înfiripat ceva, iar acum s-a descoperit şi de unde a plecat totul. Toate detaliile în rândurile de mai jos. 

Laura Giurcanu a păşit în competiţia de la Antena 1 alături de buna ei prietenă Sânziana Negru. De cealaltă parte, Aris Eram s-a bazat pe sora lui, Alexia, pentru a ajunge cât mai departe în concurs. Dar, pentru că producţia Monei Segall este plină de surprize, aproape de etapa finală, concurenţii au fost nevoiţi să îşi schimbe colegul.

Aris şi Laura au făcut echipă împreună la America Express

Echipele au petrecut o zi alături de un „rival”, dar se pare că pentru Laura şi Aris lucrurile nu au stat chiar aşa. Cei doi s-au distrat de minune împreună, au trecut ce-i drept şi prin probe dificile, însă fiul Andreei Esca a avut grijă să o răsfeţe la sfârşitul zilei.

„Doamne, câte lucruri ştie să facă băiatul ăsta”, a spus Laura despre Aris la testimoniale.

Ce spune Laura Giurcanu despre relaţia cu Aris Eram

Tânăra a dezvăluit în cadrul unui interviu recent că nu a văzut imaginile în care se sărută cu fratele mai mic al Alexiei Eram. De altfel, concurenta de la America Express spune că nu are un partener în aceste momente, clarificând astfel controversele.

„Nu, nu cred, chiar, n-am văzut! (n.r. despre imaginile cu Aris Eram). Eu nu am un partener, așa că am venit singură în această seară. Eu sunt singură singurică”, a spus creatoarea de conținut, potrivit spynews.ro.

Laura Giurcanu a dat de înțeles că se bucură de statutul de femeie singură și deocamdată este foarte bine aşa. Nici Aris Eram nu a confirmat speculațiile referitoare la o posibilă relație, în ciuda faptului că au fost surprinşi de mai multe ori împreună.

„Nu-mi place să amestec relațiile cu munca, glumesc. Nu știu ce caut, momentan sunt bine singură, mă simt bine, sunt foarte ok așa, nu pot să zic neapărat că sunt în căutare de ceva sau de cineva”, a adăugat ea, potrivit sursei citate mai sus.

 

Sursă foto: social media